Juan Pablo Garat s-a accidentat chiar la primul meci și va sta aproximativ o lună pe tușă. Grigore și Goian sunt nerefăcuți, ultimul fiind așteptat pe teren abia în a doua parte a lunii august. În plus, ultimul amical cu Austria Viena (3-4) a arătat cât de grave sunt problemele în defensivă. Așa că Dinamo l-a transferat pe Ajdin Maksumic.
Conducătorii din „Ștefan cel Mare” au căutat să rezolve cât mai repede problema defensivă, iar aseară, chiar Cristi Borcea a mers personal în Austria. Și nu cu mâna goală, ci cu un stoper pentru Andone. Este vorba de Ajdin Maksumic, un bosniac de la fosta adversară a CFR-ului din preliminariile Europa League, FK Sarajevo. În vârstă de 24 de ani, acesta poate evolua și ca mijlocaș defensiv, și va semna un contract pentru două sezoane. N-a vrut să dea probe de joc
Cum Maksumic nu a vrut să dea probe de joc, șefii au fost constrânși să-l transfere pe bosniac fără ca Andone să-l mai vadă în prealabil. Maksumic va avea un salariu de 10.000 de euro pe lună. Pentru că au primit referințe bune despre el, acționarii au fost dispuși să riște și să-l achiziționeze pe Maksumic, iar astăzi, fotbalistul poate debuta în tricoul „câinilor” în amicalul cu Lokomotiv.
26 de meciuri a jucat sezonul trecut Maksumic pentru FK Sarajevo în toate competițiile
1 gol a marcat Maksumic sezonul trecut
Negociază cu portarul senegalez Mamadou
Pe lângă croatul Skender, care se află în probe de câteva zile, și camerunezul Mayebi, care este așteptat la echipă, Dinamo va mai aduce încă un portar. Este vorba tot de un senegalez, Mamadou Ba, în vârstă de 25 de ani și înalt de 1,98 m. Africanul a cochetat și cu echipa națională a țării sale, iar Ioan Andone va fi cel care va avea ultimul cuvânt în aducerea lui Mamadou. Goalkeeperul așteaptă să primească viza și apoi se va prezenta la Dinamo pentru a susține probe de joc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER